Invitat FP. În loc să vorbească în cadrul Forumului Economic şi Energetic al Mării Negre organizat la Bucureşti, cum era de mult planificat, pe 2 octombrie 2009 Cristian Diaconescu a ţinut o conferinţă de presă ocazionată de încheierea bruscă a mandatului său de ministru de Externe. Acţiunea şi reprezentarea internaţională erau victime colaterale ale năucelii din politica internă. Interviu-discurs republicat, cu ocazia întoarcerii politicianului în fruntea MAE, după o plecare la fel de bruscă a colegului Teodor Baconschi.

Între Ziua Diplomaţiei de la începutul lunii septembrie şi discursul în faţa Adunării Generale a ONU de la sfârşitul lunii 2009, ministrul Diaconescu a acordat revistei FP România un amplu interviu despre obiectivele şi resursele diplomaţiei române. Una dintre idei este că în afacerile externe există planificare de lungă durată, iar profesioniştii din diplomaţie asigură continuitatea. Să sperăm că, după cum ne spunea deja fostul ministru, „nimic nu este la voia întâmplării în politica externă a unei ţări care se respectă”.

Trecutul

Ce noi « instrumente » au adus diplomaţiei române UE şi NATO? Cum s-au modificat după aderarea la NATO strategiile internaţionale ale României - în sensul unor deschideri, dar şi al unor îngrădiri? Dar după aderarea la UE ?

Cristian Diaconescu: Principala pârghie de influenţă pe care ţi-o aduce apartenenţa la NATO şi la UE este însuşi faptul că poţi să-ţi expui şi susţii viziunea, abordările şi, până la urmă, interesele chiar în cadrul de dialog şi consultare oferit de aceste structuri. Am în vedere aici atât procesele decizionale consacrate evoluţiilor din interiorul Alianţei, respectiv de la nivel comunitar, cât şi dezbaterile privind acţiunile în raport cu terţii. Ca să nu mai vorbesc de efectele benefice pe care participarea în aceste formate le induce asupra asupra legăturilor bilaterale pe car