Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start înscrierilor pentru ­programul de mentorat în afaceri

Publicat in Romania Libera, luni 3 octombrie 2011 · ·

Beneficiind de suportul şi experienţa profesorilor de la MIT Center for Entrepreneurship, programul de mentorat în afaceri, desfăşurat la nivel de MBA, va demara prin primul workshop în luna ianuarie 2012.

Adus pentru prima dată în România în anul 2010 de Fundaţia Post-Privatizare, cu sprijinul Entrepreneurship Ventures Inc. (S.U.A), programul perfecţionează şi dezvoltă abilităţile manageriale pentru consolidarea propriilor organizaţii în mod sustenabil. Trecând prin toate fazele de extindere a unei afaceri, antreprenorii români au şansa să beneficieze de experienţa unor mentori de top de la MIT Center for Entrepreneurship precum Kenneth Morse, Laura Morse şi ­William Aulet.

Cinci sesiuni de cursuri

Business Mentoring Program susţine ­pregătirea continuă a oamenilor de afaceri români, astfel încât aceştia să îşi poată dezvolta propria organizaţie până la acel nivel care să le permită accederea pe o piaţă economică globală. Din acest motiv, pentru facilitarea networking-ului şi a schimbului de experienţă între antreprenorii români şi cei din afara ţării, programul va fi extins în 2012 la întreaga regiune a Europei de ­Sud-Est.

Alături de cei trei mentori de la MIT Center for Entrepreneurship, participanţii vor lua parte la cinci sesiuni intensive de cursuri desfăşurate pe o perioadă de şase luni de zile. Cursurile vor fi centrate pe aspecte-cheie pentru dezvoltarea unui business solid: strategii de vânzare, marketing, crearea valorii acţionariale prin excelenţă operaţională, leadership şi finanţare pentru dezvoltare.

Numărul de locuri în cadrul programului este limitat. Înscrierea se face în urma completării unui formular disponibil pe site-ul www.businessmentoring.ro şi este deschisă până pe data de 6 ianuarie 2012.

Beneficiind de suportul şi experienţa profesorilor de la MIT Center for Entrepreneurship, programul de m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 50 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 18 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 40 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 29 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 23 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°