Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scorpionii Galbeni” pleacă în misiune, în provincia Zabul din Afganistan

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Peste 500 de militari din Batalionul 2 “Scorpionii Galbeni” din Timişoara vor pleca marţi, 8 ianuarie, într-o nouă misiune de menţinere a păcii în Afganista

Soldaţii Batalionului 2 de Infanterie “Mircea” de la Unitatea din Chişoda, cunoscuţi după numele de “Scorpionii Galbeni”, vor pleca într-o misiune pentru şase luni. Ei vor pleca în provinci Zabul din Afganistan, pentru a asigura un climat de siguranţă în timpul preluării responsabilităţilor de către Forţele de Securitate Afgane şi reprezentanţii Guvernului Afgan.

Militarii vor avea parte, mâine, de la ora 9.00, în Piaţa Victoriei, de un ceremonial la care va participa şi Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, alături de oficialităţi locale.

În operaţiunea din Afganistan s-au înrolat ca voluntari 514 militari, care vor avea pe lângă salariu câte 71 de euro pe zi.

Misiunile “Scorpionilor Galben”

Batalionul “Scorpionii Galbeni” este mândria armatei române, acesta participând din 2005 în coace la numeroase misiuni de menţinere a păcii în Afganistan, Irak şi Kosovo.

În anul 2005, un detaşament al acestui batalion a participat, alături de „Scorpionii Roşii” americani, în Afganistan, la o misiune de asigurare a primei etape a alegerilor parlamentare. În urma acestei misiuni şi-au câştigat renumele de „Scorpionii Galbeni”.

În perioada august 2007-februarie 2008, în Irak, militarii din Banat au executat peste 1.200 de misiuni în provinciile Dhi Qar şi Al Muthanna.

Ultima misiune a "scorpionilor" s-a încheiat pe 8 martie 2011, când militarii s-au întors din Kosovo.

Pericol la tot pasul

Din nefericire, misiunile au adus şi pierderi: în septembrie 2007, Ioan Groşaru, de 35 de ani, şi-a pierdut viaţa în urma unui atentat terrorist, alţii cinci military fiind răniţi. În septembrie 2008, locotenentul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°