Chiar dacă am intrat în UE, democraţia noastră este încă în şantier. Nu ştiu dacă ONG-urile care măsoară gradul de corupţie din diferite ţări iau în calcul şi felul în care
Chiar dacă am intrat în UE, democraţia noastră este încă în şantier.
Nu ştiu dacă ONG-urile care măsoară gradul de corupţie din diferite ţări iau în calcul şi felul în care arată instituţiile publice. Dar pot spune că o ţară poate fi considerată cu atât mai coruptă cu cât instituţiile sale publice emană mai multă opulenţă. Evident, de la această judecată trebuie să excludem moştenirile imperiale de care se bucură multe naţiuni puternice ale lumii. Aici este vorba despre prezent.
Instituţiile din ţările civilizate tind să se apropie de "modelul IKEA" - simple, ieftine, funcţionale. De parcă aceia care le-au conceput au fost străbătuţi de teama ca nu cumva vreun detaliu prea strident să conducă la ideea risipei de bani publici. Nu se face însă rabat de la orice cheltuială menită să uşureze accesul şi orientarea contribuabilului: pliante, info-chioşcuri, panouri, indicatoare, inscripţii în limba naţională, în limbile minorităţilor sau, acolo unde este cazul, în măcar o limbă de circulaţie internaţională.
Un alt element luat în calcul este transparenţa. Este multă sticlă în instituţiile publice din Europa de Vest şi parcă din ce în ce mai mult beton, cu cât înaintezi spre Est. Comparaţi aspectul sobru şi funcţional al Parlamentului European de la Strasbourg cu beţia ornamentală din sălile Camerei Deputaţilor şi Senatului din Casa Poporului de la Bucureşti. Şi veţi avea dimensiunea exactă a grijii faţă de contribuabil într-un loc şi în celălalt.
Şi încă ceva: este vorba despre mesajul transmis opiniei publice chiar prin limbajul arhitectonic al instituţiei. Le poţi spune oamenilor: "Acesta este un loc unde nişte aleşi sau nişte funcţionari lucrează pentru binele public
