Protecţia Consumatorului a făcut ieri un control fulger la supermarketul de la Gemenii, în vizor fiind conservele Proxi – marca proprie a retailerului.
Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) au controlat, ieri, supermaketul Profi din zona Gemenii. Controlul a pornit de la o reclamaţie depusă luni de o braşoveancă, aceasta sesizând faptul că a găsit fire de păr şi scame într-o cutie de pateu vândută sub marca proprie a retailerului.
„Am considerat sesizarea ca fiind extrem de gravă şi am reacţionat rapid. Am controlat astăzi (ieri - n.r) supermarketul de unde a fost cumpărat respectiva cutie de pateu, am identificat lotul din care făcea parte produsul şi am prelevat probe ce vor fi analizate în laborator. În cazul în care şi în respectivele probe vor fi identificate corpuri străine, întregul lot, care acum este oprit de la comercializare, va fi retras definitiv din magazin. Rezultatele analizelor sunt aşteptate peste circa 7 zile”, a declarat Sorin Susanu, comisarul şef al CRPC Braşov.
Acesta a adăugat că în cazul în care analizeze vor confirma problema sesizată, agentul comercial riscă o amendă de până la 30.000 de lei. Deocamdată, au fost solicitate, din partea celor care administrează magazinul, documentele care însoţesc, de regulă, orice produs scos la vânzare. „Aşteptăm documentele. Conform a ceea ce scrie pe ambalaj (Proxi – n.red.), producătorul nu este din judeţul Braşov, însă pare a fi al lanţului de magazine care comercializează aceste pateuri, cu valabilitate până în 2016”, a adăugat Susanu. Protecţia Consumatorului a făcut ieri un control fulger la supermarketul de la Gemenii, în vizor fiind conservele Proxi – marca proprie a retailerului.
Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) au controlat, ieri, supermaketul Profi din zona Gemenii. Controlu