Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de departe suntem de japonezi: România nici măcar nu a trecut la televiziunea digitală, iar Japonia se pregăteşte de transmisiuni 4K

Publicat in Capital, luni 28 ianuarie 2013 ·

Japonezii vor putea viziona Campionatul Mondial de Fotbal din 2014, care va avea loc în Brazilia la rezoluţie Ultra HD sau 4K, în timp ce până atunci România nu va realiza tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră.

Japonia va începe să transmită în format 4K sau Ultra HD (3840 x 2160 pixeli), adică la o rezoluţie de patru ori mai bună decât "clasicul" format Full HD, începând din iulie 2014, odată cu startul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia. Autorităţile din Ţara Soarelui Răsare, spre deosebire de cele locale, care au amânat trecerea la televiziunea digitală terestră din 2012 în 2015, au scurtat cu doi ani termenul stabilit pentru primele transmisii în format 4K. Guvernul japonez, care a fost implicat în decizie de la început, şi-a propus iniţial ca abia în 2016 să poată transmite astfel de conţinut. În 2016, japonezii vor să treacă la 8K. Pentru transmisie, se vor folosi iniţial sateliţi de comunicaţii (CS), urmând ca la scurt timp să se faca tranziţia către digital terestru şi BS (Broadcast Satelites).

Toţi mari producători japonezi de televizoare, Sony, Sharp, Panasonic sau Toshiba au deja în protofoliul lor mai multe modele de televizoare 4K. Comparativ cu un Full HD TV, un astfel de TV numără de patru ori mai mulţi pixeli şi oferă o claritate, detalii şi profunzime impresionante.

România şi-a luat iniţial angajamentul faţă de Uniunea Europeană (UE) să finalizeze tranziţia la televiziunea digitală până în anul 2012, după ce a depăşit primul termen fixat pentru sfârşitul anului 2009. Trecerea definitivă la televiziunea digitală va avea loc însă în România până la 1 ianuarie 2015, după ce autorităţile de la Bucureşti au obţinut o amânare de doi ani până când procesul digital de switchover va fi definitivat la nivel european.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 59 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum 2 ore
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°