Câteva mii de cărăşeni au luat cu asalt Caransebeşul la acest sfârşit de săptămână. Motivul îl constituie, atmosfera inedită de pe străzile micului burg bănăţean, domniţele, Câteva mii de cărăşeni au luat cu asalt Caransebeşul la acest sfârşit de săptămână. Motivul îl constituie, atmosfera inedită de pe străzile micului burg bănăţean, domniţele, cavalerii şi dansurile medievale fiind la ordinea zilei, în ce-a de-a şasea manifestare de acest gen, devenită tradiţie pentru Caransebeş.
„Sunt foarte multe persoane care şi-ar fi dorit să nu mai organizăm Serbările Cetăţii, dar şi de data aceasta am reuşit să o facem, pentru caransebeşeni”, a spus, în deschiderea manifestării, primarul Ioan Marcel Vela.
Concert extraordinar Iris
Un alt motiv de exod spre Caransebeş îl constituie concertul extraordinar al trupei Iris, care cântă în Banat pentru a doua oară după operaţia lui Cristi Minculescu. „Pentru astăzi avem pregătit un spectacol extraordinar, un concert în deschiderea căruia va cânta Reversed şi Chik-Go după care atmosfera va fi întreţinută de Ducu Bertzi care va pregăti recitalul extraordinar al trupei Iris. Manifestările se vor încheia la miezul nopţii cu un foc de artificii” a spus Ilie Iova, viceprimarul urbei.
Turniruri şi dansuri medievale
Luptele cavalereşti pentru frumoasele domniţe dar şi dansurile specifice Evului Mediu au fost la mare căutare în oraş. Cei prezenţi în Parcul Dragalina au putut să pună mâna pe armele cavalerilor sau să înveţe dansuri medievale de la domniţele şi nobilii aflaţi acolo, primind chiar şi o diplomă în acest sens.