Când 40 de mii de suporteri se strâng pe un stadion, te aştepţi, dacă nu la un vulcan în plină erupţie, măcar la o atmosferă care să pună o oarecare presiune pe jocul echipei adverse. Suporterii Stelei au ales însă să tacă.
Am văzut românii în tribunele Arenei Naţionale marţi seara. Ca şi pe stradă, pe chipul şi vestimentaţia multora se citeau greutăţile de zi cu zi. Şi cu toate acestea şi-au rupt de la gură o sută, două, cinci sute (!!!) de lei pentru a merge la meci, la Steaua cu Chelsea. 40 de mii. Păi să strângi 40 de mii de oameni la un eveniment în România e o realizare, în condiţiile în care cianura pe cale să ne otrăvească nu adună nici jumătate. Ca să nu mai amintesc de cei câţiva care au ales să iasă în stradă când mor copii mâncaţi de câini.
Dar care e motivul pentru care românul, ăla econom care rupe hipermarketul în două pentru a "economisi" doi lei faţă de dincolo, "unde e mai scump", aruncă o sumă considerabilă pentru bugetul lui pentru a tăcea în frig două ore? Iubirea pentru Steaua? În niciun caz, pentru Steaua ar putea plăti de zeci de ori mai puţin, la meciurile cu ACS Poli Recaş (Poli Timişoara e doar una şi o susţine galeria) sau Bârsana. Şi în plus, dacă iubirea ar fi mare, ar încuraja echipa şi la 4-0 pentru Chelsea. Refuz să cred că toţi steliştii aveau înaintea meciului optimismul delirant al patronului, când arăta scorul de 2-0 pentru Steaua din duba poliţiei.
Am stat lângă un suporter cu fular legat la cap peste care aşezase o şapcă. Avea nemulţumiri. Era supărat pe tot ce mişca - sau de fapt nu mişca - în teren. De la Tănase, la Tătăruşanu. La un moment dat, ţinta lui a devenit Mourinho: "Bă, arogantule, intră, mă, la loc în dreptunghiul tău!!!". Atunci am avut o revelaţie, omul dăduse un purcoi de bani pentru a-l putea admonesta pe marele Mourinho. Pentru ca a doua zi, la fabrică (mai sunt fabrici în România?), să l
