De astăzi, ora 14:00, ziarul „Evenimentul zilei” intră în casele dumneavoastră prin intermediul televizorului: mai exact, al postului B1, cu emisiunea „Evenimentele zilei”.
1 /.
Drumul de la eveniment la ştire le este relevat telespectatorilor prin intermediul emisiunii „Evenimentele zilei”, o coproducţie „Evenimentul zilei” şi B1. Emisiunea este moderată de Alina Stancu, vedeta B1, şi îi are ca invitaţi permanenţi pe Mircea Marian şi pe Horia Ghibuţiu, jurnalişti experimentaţi şi seniori-editori ai cotidianului.
Pentru a fi moderatoarea „Evenimentelor zilei”, Alina a renunţat la emisiunile pe care le realiza la B1, „Ne pri veşte” şi „Poveşti de viaţă”. „Am încercatsă negociez pentru «Ne priveşte», ca să rămână în grilă, la pachet cu noua producţie. Am căzut de acord că nu va fi timp fizic pentru ambele, dar am reuşit să includ componenta de interactivitate în «Evenimentele zilei». Mă interesa ca spectatorii să poată interveni, să ştie că sunt parte a acestui proiect”, spune Alina.
Emisiunea „Evenimentele zilei” va fi difuzată zilnic, de luni până joi, în intervalul orar 14.00-18.00, iar vinerea, pe segmentul orar 14.00-17.00. Din studioul amplasat chiar în sediul redacţiei EVZ vor fi dezbătute, la cald, cele mai importante ştiri şi materiale de presă apărute sau care urmează să apară a doua zi în cotidianul nostru.
Redacţia EVZ, un platou de filmare
Alături de invitaţii permanenţi, vor comenta şi vor analiza evenimentele cele mai importante editorii şi redactorii implicaţi în realizarea materialelor respective, iar reporterii vor transmite, atunci când va fi cazul, chiar de la locul unde se petrec faptele.
Interesant este că telespectatorii vor deveni martorii traseului străbătut de o ştire, din momentul în care aceasta se naşte până la prelucrarea ei şi titlul sub care apare a doua zi