Manchester City a câştigat derby-ul cu United, scor 1-0, şi este lider în Anglia după un meci în care Alex Ferguson şi-a ieşit din minţi.
Golul primit de David De Gea, în finalul primei reprize, ar putea fi decisiv în luptapentru titlu
Sursa: REUTERS
Meciul meciurilor în Premier League a fost câştigat, luni seară, cu 1-0, de Manchester City, după un gol marcat de căpitanul Vincent Kompany în poarta marii rivale locale, United.
Reuşita stoperului belgian i-a prilejuit tabloidului "The Sun" titlul: "Kom on!". "Cetăţenii" au urcat pe primul loc, la egalitate de puncte cu United, însă cu un golaveraj net superior (n.r. - opt goluri în plus, cu două etape rămase de disputat).
În Anglia, primul criteriu, la egalitate de puncte, este golaverajul. Totuşi, City are avantaj şi la meciurile directe, învingând şi în tur: 6-1.
Meciul de luni a fost unul încins, iar cei doi manageri, Sir Alex Ferguson şi Roberto Mancini, şi-au strigat cuvinte grele şi au fost la un pas de un conflict fizic la marginea terenului.
"Mancini încerca să arbitreze el meciul. Nu a stat deloc pe bancă. A ţipat tot meciul la arbitru. S-a tot plâns că a fost furat în acest sezon, însă după această partidă, sunt sigur că nu va spune nimic despre arbitraj", l-a reclamat Sir Alex.
Scandalagiul Ferguson a sărit la bătaie cu vorbărețul Mancini
FOTO: REUTERS
"Panti", primul român campion în Anglia?
Legendarul scoţian a fost acuzat de Mancini că a venit cu "autobaza". "Am meritat victoria. Diferenţa dintre noi şi ei este că noi am atacat, iar ei nu au tras la poartă", a afirmat italianul, care poate aduce al treilea titlu din istoria "cetăţenilor" şi primul din ultimii 44 de ani.
La meciul cu United a fost prezent şi Diego Maradona, venit să-şi urmărească ginerele: Sergio Agüero.
Portarul Costel Pantilimon poa