Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Baylor din Waco (Texas) peste jumatate dintre americani considera ca sunt protejati, in caz de accident, de un inger pazitor.
Peste 55% dintre americani considera ca sunt protejati de un inger pazitor, in timp ce 67% sunt siguri ca Paradisul exista, afirma studiul citat de AFP.
Cercetarea, care s-a desfasurat in perioada 2006-2008, a fost realizata pe 1.648 de adulti, care au raspuns la circa 350 de intrebari.
Conform rezultatelor, foarte apropiate de cele ale unui studiu asemanator realizat in 2005, doar 4% dintre americani se declara atei, in timp ce 11% afirma ca nu au o religie.
Totodata, cercetarile arata ca 67% dintre americani cred cu tarie ca exista Paradisul, in timp ce 17% considera ca este probabil sa existe. Pe de alta parte, 73% dintre americani cred ca exista infernul.
De asemenea, circa 45% dintre americani afirma ca au experiente mistice lunar sau o data la doua luni.
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Baylor din Waco (Texas) peste jumatate dintre americani considera ca sunt protejati, in caz de accident, de un inger pazitor.
Peste 55% dintre americani considera ca sunt protejati de un inger pazitor, in timp ce 67% sunt siguri ca Paradisul exista, afirma studiul citat de AFP.
Cercetarea, care s-a desfasurat in perioada 2006-2008, a fost realizata pe 1.648 de adulti, care au raspuns la circa 350 de intrebari.
Conform rezultatelor, foarte apropiate de cele ale unui studiu asemanator realizat in 2005, doar 4% dintre americani se declara atei, in timp ce 11% afirma ca nu au o religie.
Totodata, cercetarile arata ca 67% dintre americani cred cu tarie ca exista Paradisul, in timp ce 17% considera ca este probabil sa existe. Pe de alta parte, 73% dintre americani cred ca exist