ROMĂNIA CA TELENOVELÃ
Căştigănd bine in acel an la colectiv, Vasile Norocea hotări să se fotografieze impreună cu nevastă-sa. Şi el, şi nevastă-sa erau strămbi de atăta muncă şi, in plus, nu se mai fotografiaseră de vreo 20 de ani, de pe vremea schimbării buletinelor. Dar atunci, dacă se găndea bine, nu putea fi vorba de o fotografie.
ROMĂNIA CA TELENOVELÃ
Căştigănd bine in acel an la colectiv, Vasile Norocea hotări să se fotografieze impreună cu nevastă-sa. Şi el, şi nevastă-sa erau strămbi de atăta muncă şi, in plus, nu se mai fotografiaseră de vreo 20 de ani, de pe vremea schimbării buletinelor. Dar atunci, dacă se găndea bine, nu putea fi vorba de o fotografie. Fotograful adus de Miliţie, un cooperator din Floreşti, făcuse totul in cea mai mare grabă, fără să-i aranjeze, singura lui grijă fiind ca omului să i se vadă urechile. Acum insă era vorba de altceva, de un tablou ce urma să fie atărnat in camera de la drum, infăţişăndu-i pe ei in haine de sărbătoare, puşi la punct şi, bineinţeles, veseli. Cum avea să tot spună celor ce-l intrebau, Vasile Norocea nu-şi putea explica ce-l apucase cu fotografiatul, mai ales că il costase destul de scump.
Deci, intr-o zi de mai, in toiul primăverii, se imbrăcă cu hainele cele bune, işi luă nevasta şi merseră la Vasile Caliţa, fotograful satului. Acesta şedea undeva prin apropierea şcolii, intr-o obişnuită casă ţărănească cu prispă şi ogradă, cu un gard din şipci şi acoperiş de şindrilă. Dacă n-ar fi fost firma de deasupra porţii, infăţişănd un aparat vechi, cu burduf, şi un cetăţean care-şi vărăse capul in sacul acela negru şi increţit, de te intrebai dacă va mai putea ieşi de acolo, nu ţi-ai fi dat seama că aici se află atelierul foto al satului.
Vasile Caliţa ii primi cu mare pompă. - Intraţi in casă! le zise, că vin şi eu imediat, să termin treaba. Apoi, dup
