Două pachete provenind din Mexic şi conţinând 16 kilograme de cocaină au fost livrate din greşeală, săptămâna trecută, sediului ONU din New York, au anunţat joi poliţia newyorkeză şi Naţiunile Unite.
Când cele două pachete ce purtau un logo similar celui al ONU au ajuns sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, a fost dată alerta, iar autorităţile americane au fost notificate.
Potrivit lui Paul J. Browne, responsabil de relaţii publice pentru poliţia din New York (NYPD), pachetele conţineau 14 cărţi ale căror pagini fuseseră îndepărtate pentru a fi înlocuite cu câte puţin peste un kilogram de cocaină.
Ancheta NYPD şi DEA (agenţia americană de combatere a traficului de stupefiante) a arătat că drogurile, expediate din Mexic, au ajuns într-un centru de triere al unei companii private de mesagerie din Cincinnati (Ohio, Statele Unite). Angajaţii au remarcat sigla ONU, imitată grosier, cei drept, dar nicio adresă, aşa că au expediat coletul la sediul ONU.
„Ipoteza noastră de lucru este că drogurile nu ar fi trebuit să părăsească niciodată Mexicul", a apreciat poliţistul. Dacă este aşa, „cineva din Mexic este în mare dificultate pentru că a pierdut o asemenea cantitate de cocaină". Drogurile confiscate au o valoare de piaţă estimată la aproximativ două milioane de dolari.