Lucrurile se mişcă într-un ritm susţinut pe al doilea cel mai mare şantier din Bucureşti (primul este la metrou, fireşte) şi cu folos. La începutul lunii octombrie am vizitat trei săli noi dintre cele şase pe care le va avea Teatrul Naţional Bucureşti după finalizarea lucrărilor. TNB va avea o faţă nouă de anul viitor. Din martie 2011, societatea Aedificia Carpaţi în asociere cu Romtest Electronic au lucrat la restaurarea clădirii. Costurile totale se ridică la peste 50 de milioane de euro, din care aproape jumătate sunt suportate de Banca de ­Dezvoltare a Consiliului Europei.

Ora 12.30, Teatrul Naţional Bucureşti. Muncitori, praf, mult praf, gălăgie, scântei, ora de masă. În tot deranjul se repetă, se caută actriţe, se fac pregătiri pentru noua stagiune.

Radu Afrim vrea o Anca pentru „Năpasta” lui, iar la „Scrisoare pierdută” a lui Mălăele se construieşte decorul în Sala Mare (ceva de lemn proaspăt), singura sală care nu a fost „atinsă” încă de muncitori. În rest, am intrat prin strada Tudor Arghezi şi am ieşit în partea opusă, făcând slalom printre bare de fier, paleţi, mormane de ciment, ocolind muncitorii care se adunau grupuri-grupuri pentru pauza de masă şi de odihnă.

Interiorul s-a schimbat total, nu am recunoscut nimic din ce ştiam (şi am intrat de multe ori în Teatrul Naţional), holul cu cabinele actorilor, alb, imaculat, nu mai semăna cu vechiul culoar, îngălbenit şi încremenit în timp de altădată.

Doamna Adriana Popescu, cea care răspunde de strategii culturale şi comunicare în cadrul instituţiei, cunoaşte toate cotloanele. Pentru că am nimerit în pauza de lucru, câteva uşi de la sălile finalizate erau încuiate.

„S-a pus mocheta în sală şi de-asta au încuiat băieţii. Îi găsiţi pe aici şi în 10 minute se termină şi pauza de masă!”, ne spune unul care mătura de zor praful îmbibat. Mai facem un ocol pe la Sala Pictur