Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Un copil a murit la naştere după ce medicul i-a strivit cutia craniană cu forcepsul

Publicat in Adevarul, duminică 23 septembrie 2012 ·

Unul dintre cele mai fericite momente din viaţa unei familii teleormănene s-a dovedit a fi, de fapt, un coşmar. În loc să se pregătească de botez, părinţii îşi plâng acum bebeluşul, mort la naştere din cauza unui accident stupid. Micuţul a murit după ce capul i-a fost distrus de forcepsul cu care a fost adus pe lume.

O familie din Teleorman trece prin momente grele după ce primul lor copil s-a stins din viaţă la doar câteva minute după naştere. Se pare că nenorocirea s-a întâmplat din cauza medicului ginecolog de la Spitalul Caritas din Roşiorii de Vede care i-a strivit craniul bebeluşului cu forcepsul.

Mormântul bebeluşului

Era primul lor copil şi toate idealurile lor s-au stins în momentul în care şi-au văzut băiatul plin de sânge, cu craniul aproape distrus. Toată sarcina a decurs normal şi nimic nu prevestea nenorocirea din ziua cea mare. Problemele au început dincolo de uşa secţiei care o despărţea pe gravidă de restul lumii. După mai bine de opt ore de chin, copilul tot nu a putut ieşi singur din pântecele mamei, iar obstreticianul a recurs la o metodă foarte rar folosită de medicii din judeţul Teleorman, a folosit forcepsul pentru a-l scoate.

Alexandru Ghimiş, tatăl bebeluşului

Grav este faptul că medicii au încercat să ascundă adevărul. Potrivit lui Alexandru Ghimiş, tatăl bebeluşului, medicul a încercat să arunce toată vina asupra soţiei sale care n-ar fi colaborat în timpul naşterii. „Mi-a spus că soţia mea n-a vrut să-i ajute la naştere”, spune Alexandru Ghimiş, încercând să-şi stăpânească emoţiile.

Secţie nou-născuţi

Adevărata cauză a morţii bebeluşului au aflat-o ceva mai târziu de la medicii Institutului de Medicină Legală. „Cel mic a murit din cauza unei hemoragii puternice la creier. A avut craniul fracturat, lucru care a fost fatal”, a mai adăugat Alexandru Ghimiş.

Alina Stănescu, medic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 27 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 50 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°