Unităţile de învăţământ din Prahova unde au fost sistate orele nu au funcţionat joi din cauza avariilor la reţelele electrice. Aceste şcoli şi grădiniţe sunt încălzite cu centrale termice, iar directorii au decis ca elevii să nu facă ore. Pe de altă parte, sute de elevi şi profesori navetişti nu au putut ajunge la şcoli.
Este vorba despre 23 de şcoli şi grădiniţe, majoritatea din sudul judeţului, la limita cu Ialomiţa, Ilfov şi Dâmboviţa, dar şi în zone de pe Valea Prahovei, mai izolate. Avarii Electrica în 152 de localităţi din Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Brăila. Zeci de mii de oameni fără curent Potrivit şefului ISJ Prahova, Gheorghe Borovină, este vorba, printre altele, despre unităţi de învăţământ din Boldeşti-Grădiştea, Sălciile, Baba Ana, Jugureni, Măneşti, Cocorăştii Colţ, Nedelea, Şotrile, Zalhana, Buda, Urleta, Valea Dulce, Popeşti sau Filipeştii de Târg. Pe de altă parte, sute de elevi care făceau naveta la Ploieşti, spre şcolile unde învaţă, dar şi profesori care predau în localităţi din judeţ, nu au ajuns la ore. Clasele îşi vor relua programul după ce Electrica va remedia toate avariile la reţele. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!