Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fotbalist român a fost arestat în Australia pentru implicare în mafia pariurilor

Publicat in Jurnalul, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Un fotbalist român este implicat într-un uriaş scandal din fotbalul australian. Cristian Cristea a ajuns după gratii, împreună cu alţi şapte colegi şi cu antrenorul echipei de liga a II-a Southern Stars, la care se transferase în urmă cu doar câteva luni.

Cu toţii au fost arestaţi duminică, după o operaţiune care a durat mai bine de o lună. Anchetatorii îi bănuiau că sunt implicaţi în mafia pariurilor sportive şi în trucarea mai multor partide. "Ancheta a început când Federaţia Australiană de Fotbal ne-a comunicat că a primit informaţii de la mai multe surse privind pariuri ilegale. Am urmărit meciurile echipei, iar ceea ce am văzut ne-a ridicat multe semne de întrebare", a

declarat, pentru mass-media australiene, Graham Ashton, coordonatorul anchetei.

Inclusiv comportamentul jucătorilor suspecţi a ridicat semne de întrebare. Recent, câţiva dintre ei petrecuseră o vacanţă de vis în Insulele Bali, unde s-au distrat în stil mare şi au cheltuit sume care depăşeau clar salariile lor de aproximativ 3.000 de dolari pe lună. S-au trădat singuri, pentru că au postat pe conturile de Facebook fotografii cu viaţa pe picior mare din vacanţa lor exotică.

Anchetatorii bănuiau că antrenorul Zaya Younan şi cei 8 jucători de la Southern Stars erau mână în mână cu mafia pariurilor, într-o reţea cu tentacule în mai multe ţări asiatice şi coordonată, se pare, din Ungaria.

Asta pentru că acolo se află Wilson Raj Perumal, faimos pentru implicarea în scandaluri de corupţie în lumea îngemănată a fotbalului şi a pariurilor.

Practic, rezultatele din teren ale jucătorilor de la Southern Stars, echipă care a câştigat un singur meci în acest sezon, şi acela contra liderului ligii a II-a, erau pure manevre menite să umple buzunarele pariorilor. O cotă parte ajungea, desigur, şi la ei. Din informaţiile date publicităţii de poliţiştii australieni reiese că

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 11 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 6 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 12 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 9 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 6 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°