Preşedintele PNL, Crin Antonescu, îşi face din ce în ce mai clare suspiciunile faţă de PSD.
Invitat la B1TV, acesta a lăsat să se înţeleagă că un partid mare, precum PSD, este interesat de cucerirea tuturor funcţiilor de forţă din stat.
"Eu glumesc şi unii se supără, alţii, cu mai mult simţ al umorului, nu, şi vorbesc despre natura sovietică a acestui partid. URSS avea teritorii imense şi totuşi a vrut să ia Insulele Kurile. Natura asta sovietică, cu ghilimelele de rigoare, este în natura fiecărui mare partid, inclusiv a PSD, inclusiv a PNL", a spus Antonescu.
În context, liderul PNL a mai afirmat că există presiuni şi din exteriorul PSD, mai ales din zona serviciilor secrete, ca la alegerile prezidenţiale să candideze Victor Ponta, şi nu el. "Cred că există presiuni şi din afara partidului, nu numai din interiorul partidului, poate şi din zona unor oameni influenţi în servicii... Să candideze Ponta, că aici nu se fac experimente. În afară de asta, Ponta, fiind şi prim ministru, arătând destule calităţi, e un candidat", a recunoscut Antonescu.
PSD nu vrea un preşedinte fricos
"Nu vreau, după un preşedinte jucător, să vină la conducerea ţării un preşedin te fricos", a reacţionat cu ironie purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.
"Luăm din nou act de dilemele şi de fricile domnului Antonescu. Acum se teme de serviciile secrete, de PSD-ul din perioada 2000-2004 - care a adus cea mai mare creştere economică şi şi-a atins toate obiectivele interne şi externe. Pot să-i spun doar că nu va ajunge niciodată preşedinte dacă face perio dic dovada unui om politic fricos, care vede în toţi duşmani, posibili adversari şi aşa mai departe", a spus Cătălin Ivan.
Antonescu, destul de absent
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu i-a dat o replică ieri, preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Acesta declarase că Tăriceanu a luat "câteva măsu