În 2011, pentru tratamentul celor 1250 de hemofilici români se acordă cele mai mici sume din UE, respectiv 2.083 lei/lună per pacient. Asta în condiţiile în care numărul de hemofilici recunoscuţi oficial e cu 20% mai mic decât cel real.

Conform doctoriţei Luminiţa Rusen de la Institutul Naţional de Hematologie, România ocupă ultimul loc în Europa la numărul de unităţi de concentrat de factor de coagulare per capita (0,5-0,7 unităţi/an), mai bine stând Bosnia-Herţegovina, Bulgaria (1-2 unităţi/an), Lituania, Letonia şi, la mare distanţă, Republica Cehă, Ungaria şi Polonia (4 unităţi/an). Cazul extrem e al Ungariei şi Suediei, unde cantitatea de factor de coagulare pe care statul o oferă gratuit hemofilicilor e de 10 ori mai mare ca în România, ajungând la 7 unităţi/an.

Spus pe şleau, bolnavii de hemofilie din România trebuie să se mulţumească cu doar o ze-cime din necesarul de unităţi de factor VIII de care beneficiază cei mai „răsfăţaţi" confraţi ai lor din Europa. Deşi prin privarea bolnavilor de hemofilie de medicaţie Ministerul Sănătăţii a făcut economie la cheltuieli, costurile pe termen lung sunt imense, majoritatea bolnavilor ajungând să aibă după 30 de ani diferite grade de infirmitate, datorate în special distrugerii articulaţiilor de la membrele inferioare. Dacă hemofilicii ar fi trataţi cu dozele corecte de factor VIII, ar putea duce o viaţă normală.

Însă în România ei sfârşesc pe statul de plată al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca infirmi de diferite grade, iar societatea e privată de potenţialul lor productiv, conform doctoriţei Luminiţa Rusen: „În timp ce în Europa occidentală speranţa de viaţă a hemofilicilor e de 74 de ani, în România avem bolnavi de hemofilie care mor şi la 20-30 de ani de la o hemoragie. Mulţi dintre cei care ating vârsta de 50 de ani ajung ca de la complicaţiile date de tratamentul