Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident grav pe  DN17 D: un tânăr şi o adolescentă au decedat, iar alta se luptă pentru viaţa ei

Publicat in Adevarul, duminică 18 august 2013 ·

Un accident cumplit care a avut loc în această dimineaţă pe DN 17 D, între localităţile Feldru şi Ilva Mică, a curmat viaţa unui tânăr de 22 de ani şi a unei adolescente de 15 ani. Alte trei persoane sunt rănite, una dintre ele fiind în stare foarte gravă.

Din primele date reiese că vinovată pentru această tragedie ar fi şi de această dată viteza, poliţiştii nu exclud, însă, ca şoferul să fi consumat şi alcool.

Autoturismul, care circula cu viteză, pe un drum brăzdat de curbe, şi în care se aflau 6 persoane, a intrat în gardul de beton al unei case de pe marginea drumului naţional 17 D, l-a rupt, ajungând în curtea acesteia. Cinci dintre pasageri au rămas încarceraţi, având nevoie de sprijinul pompierilor pentru a se elibera dintre fiarele contorsionate.

În urma impactului, au decedat un tânăr de 22 de ani şi o adolescentă de 15, alte trei persoane fiind rănite destul de serios, una dintre ele, o adolescentă de 16 ani, aflându-se în stare gravă.

La faţa locului au sosit mai multe ambulanţe, medicii chinuindu-se aproape o oră să-i readucă la viaţă pe tânărul de 22 de ani şi pe adolescenta de 15, fără rezultat însă. Tinerii, cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani, din localitatea Feldru, se pare, se întorceau de la un bal.

„Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza faptului că autoturismul a fost avariat în proporţie însemnată, mai ales în partea stângă faţă, în urma coliziunii cu gardul de beton,” precizează purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa, Marius Rus.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 28 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 59 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 42 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°