Dacă încasaţi venituri din chirii sau aţi făcut investiţii care vă aduc profit, veţi plăti contribuţii la asigurările de sănătate. Aceasta este doar una dintre prevederile contro-versate ale noii legi a sănătăţii.
Noul act normativ referitor la sănătate, aflat deocamdată în dezbatere publică de două săptămâni, conţine prevederi cel puţin controversate. Specialiştii în economie susţin, de pildă, că legea sănătăţii avantajează în mod cert firmele private, în defavoarea statului, care colectează până la urmă fondurile publice. „E un act normativ care permite privaţilor să facă afaceri pe bani publici", a comentat economistul Liviu Voinea. Legea aduce şi o serie de noutăţi pentru cetăţeni. Iată care ar fi cele mai importante dintre acestea.
Creşte fiscalitatea
Statul va percepe CAS şi celor care încasează venituri din agricultură, activităţi liberale, închirierea proprietăţilor, jocuri de noroc, depozite bancare, investiţii etc. şi trăiesc exclusiv din aceste surse. „Din păcate, legea nu e corelată cu Codul Fiscal. Nu înţeleg cum legea sănătăţii se substituie acestuia. Este o aberaţie să plătim CAS pe aşa ceva", a comentat economistul Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată. Experţii din echipa CNAS care au participat la elaborarea legii se apără şi spun că legea a fost trimisă Ministerului de Finanţe, care nu a avut nici un comentariu în acest sens.
Profitul este direcţionat către firmele private
Doar un singur exemplu în acest sens este capitolul 2 din lege, care se referă la modul în care va fi utilizat fondul unic de asigurări de sănătate (cel în care ajung banii contribuabililor). Astfel, ANAF va colecta în continuare banii de la asiguraţi, mobilizând resurse uriaşe pentru strângerea acestora, şi nu va percepe nici o taxă. În schimb, firmelor private li se permite un comision de 2,8% pentru administrarea fondu