Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datorii mari pentru Iancu de Timişoara!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 19 iulie 2010 ·

Şeful Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcţiei Finanţelor Timiş, Mircea Simeria, a declarat, vineri că poprirea pe conturile echipei FC Timişoara s-a făcut după o perioadă de graţie de patru luni, pentru o datorie de peste cinci milioane de lei (n.r. - peste un milion de euro). Potrivit oficialului, datoria echipei FC Timişoara de peste cinci milioane de lei reprezintă contribuţii la salarii, TVA şi alte contribuţii sociale. Mircea Simeria a precizat că, în luna martie, FC Timişoara a fost informat că în cazul în care nu va restitui această datorie în termen de patru luni se va pune sechestru pe conturile societăţii care administrează echipa, termenul expirând „în urmă cu o zi sau două”.

În replică, preşedintele grupării bănăţene, Marian Iancu, a declarat, vineri, că acţiunea ANAF de poprire a unui cont al clubului FC Timişoara este „o acţiune complexă”. „De fapt, este vorba de creanţe bugetare curente, pe care vrem să le eşaloneze, că aşa este legea, aşa este Codul Fiscal, iar din diferite motive ei nu vor să le considere scadente şi, mai mult, spun că nu au acoperire”, a precizat Iancu.

Marian Iancu a arătat că astfel de sechestre s-au mai făcut, chiar şi „de zece ori pe an”. „Se întâmplă, au nevoie de bani, ştiţi cum e, au nevoie de bani...”, a menţionat Iancu. În plus, a arătat Marian Iancu, sechestrul pe cont s-a pus pentru datoriile curente ale lunii „respective”.

În legătură cu sechestrul, Iancu a arătat că „sunt cel puţin un milion de firme care au conturile blocate de către ANAF”, între care se află şi firma sa, caz care îl supără pe motiv că „ANAF forţează nişte norme care nu s-au aplicat nicăieri, dar care se aplică la el”. „Momentan, eu sunt supărat că ceea ce nu se aplică la alţii se aplică la mine, asta e singurul lucru, şi este normal că ne bulversează toată activitatea”, a afirmat Marian Ia

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum 36 minute
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum o ora
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum 51 minute
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 34 minute
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum o ora
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Noua președintă a Macedoniei de Nord, candidata dreptei naționaliste, a folosit vechiul nume al țării la depunerea jurământului

Ziare.com acum 28 minute
Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de Nord, a refuzat să pronunţe noul nume al ţării, folosit de la un acord încheiat în 2018 cu Grecia, atunci când a depus duminică, 12 mai, jurământul, relatează AFP. Skopje a ajuns

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 10 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°