Din tot programul de guvernare de dreapta actual putem extrage totuși și un lucru bun, adică un lucru mai liberal decât ar dori socialiștii din România să îl impună din prima secundă în care ajung la guvernare – cota unică de impozitare. Imediat cum am intrat în criză, socialiștii au și început să facă front comun pentru a distruge una din puținele politici liberale care s-au făcut în această țară, sufocată de câteva sute de impozite în cuantum tot mai mare din care oricum nu se face mare lucru pentru cei care sunt obligați cu forța să fie ”participativi și incluzivi” (se poate citi și responsabili social sau solidari social).

Argumentele economice pe care vreau să le aduc în apărarea cotei unice sunt următoarele: Cota unică (cea de 16%) este oricum progresivă în valoare: Când plătim impozitele nu plătim procentul de 16% ci suma rezultată din aplicarea acestui procent la veniturile noastre. Adică, dacă la 1000 lei plătim 160 lei și la 10000 lei venit plătim 1600 lei, rezultă că suma oricum crește progresiv cu venitul. La un venit mai mare impozitul este progresiv mai mare. Socialiștii însă nu sunt complet mulțumiți de această progresivitate și, împărțind absolut arbitrar societatea pe clase de venit, consideră ”bogat” pe cel care are 10000 lei și care trebuie să fie ”îndreptățit” să plătească o sumă mult mai progresivă decât rezultă din aplicarea cotei unice (adică de ce să nu plătească 5000 lei din acel venit doar pentru că are vina că e ”bogat” într-o definiție pe care cineva de la centru și cu votul ”majorității” săracilor o va decide); Cel care e bogat va simți la fel de greu orice impozit i se aplică: Această abordare utilitaristă prin care se afirmă că ”bogatului” îi va fi mai ușor decât ”săracului” să accepte o sumă progresivă de impozit (să zicem 50%) este lipsită de orice sens economic. Nimeni nu poate decide pe proprietatea mea și pe buzunarul meu