Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vântu, reţinut pentru că i-a trimis 44.500 de euro fugarului Nicolae Popa

Publicat in Jurnalul, joi 9 septembrie 2010 ·

După ani de zile în care a fost "ocolit" de justiţie, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, "părintele Fondului Naţional de Investiţii" "tătucul Fondului Naţional de Acumulare" şi "moaşa BID", a fost joi reţinut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru favorizarea infractorului fugar Nicolae Popa, fostul director al Gelsor condamnat la 15 ani de închisoare pentru prăbuşirea FNI. Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri, patron al trustului de presă Realitatea-Caţavencu, este acuzat, în fapt, că i-a trimis fugarului 44.500 de euro, într-un cont în Cipru, ajutându-l să se sustragă răspunderii penale pentru faptele sale. Nicolae Popa a părăsit ţara după izbucnirea scandalului FNI, în care peste 400.000 de persoane au fost păgubite. El este urmărit internaţional din anul 2002 şi a fost arestat la Jakarta în decembrie 2009. Audiat în cadrul comisiilor rogatorii, Nicolae Popa a făcut declaraţii anchetatorilor.

Acţiunea procurorilor vine după ce activităţile de investigaţii în cadrul comisiilor rogatorii cu Indonezia şi cu Cipru au adus noutăţi pentru anchetatori, astfel că procurorii români au făcut ieri zece percheziţii şi au convocat la audieri mai multe persoane. Printre acestea se numără Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, Octavian Ţurcan, şi Alex Stoian, şoferul lui S.O. Vântu.

Comunicatul Parchetului instanţei supreme este sec. "Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în colaborare cu ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă cercetările în cauza având ca obiect favorizarea infractorului, respectiv stabilirea circumstanţelor în care Nicolae Popa a fost sprijinit pentru a părăsi România şi a se stabili în străinătate, sustrăgându-se astfel de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 52 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum o ora
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 52 minute
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°