Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul jucătorilor de la Petrolul către Vivi Răchită VIDEO

Publicat in Adevarul, joi 22 martie 2012 ·

La câteva ore după ce managerul Valeriu Răchită și-a prezentat demisia, nouă din jucătorii Petrolului Ploiești au organizat o conferință de presă, la stadionul „Ilie Oană“, pentru a vorbi despre modul în care a decurs colaborarea lor cu Vivi și despre meciul cu Chiajna

Nouă din titularii de la partida cu Chiajna, mai precis românii Melinte, Străuț, Oprița și Negru și nou-veniții Mustivar, Bikana, Younes, Zerka şi Boudjemaa, au organizat, joi, o conferinţă de presă la stadionul „Ilie Oană“, pentru a face un apel public către managerul Valeriu Răchită. Cei nouă fotbalişti, cărora li s-a alăturat medicul Mircea Miu, i-au cerut lui Răchită să revină asupra deciziei de a demisiona, anunţată miercuri noapte, după înfrângerea surprinzătoare din etapa cu numărul 22. Fundaşul Cristi Melinte a fost primul care a luat cuvântul, vorbind în numele tuturor celor prezenţi: „Am vorbit între noi, ieri, după meci, şi am ajuns la concluzia că nu este un moment bun să fie schimbat antrenorul, pentru că ne aşteaptă două meciuri foarte importante. Dorinţa noastră este să rămână cu noi. Meciul de miercuri a fost unul dintre cele mai bune ale noastre, lumea ne-a apluadat 85 de minute, este normal să continuăm împreună. Ne asumăm rezultatul“.

Daniel Opriţa: „Am încredere că vom scăpa de retrogradare. A fost un joc foarte bun, la fel cum am avut prestaţii bune şi cu Vasluiul şi Clujul. Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat, cred că ne-a luat valul. Ne-am dorit foarte mult să bucurăm publicul, am zis că facem un scor record şi aici a fost greşeala. Dar jocul ne dă speranţe. Am mai trecut printr-un asemenea moment, în Liga 2, când galeria ne-a oprit autocarul după meciul cu Alba Iulia. Aşa cum atunci am fost uniţi şi am promis că putem promova, la fel am încrederea şi acum că ne putem atinge obiectivul. După înfrângerea cu Chiajna, şi mie îmi venea să mă las de fotbal. Nu-ţi vine s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 42 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°