În vara anului 1990, Poliţia Capitalei se confrunta cu creşterea alarmantă a numărului prostituatelor. Adesea, acestea conlucrau cu hoţii de meserie pentru a-i deposeda de valori pe turiştii străini.

Fenomenul prostituţiei fusese ţinut oarecum sub control înainte de 1989. În evidenţele Poliţiei Capitalei existau 315 practicante ale amorului pe bani. Multe dintre ele erau în relaţii cu Securitatea, pentru a "culege" informaţii de la cetăţenii străini veniţi în România.

După 1990 însă, prostituţia a devenit un fenomen tolerat, chiar dacă legal intra sub incidenţa art. 153 din Codul Penal. Poliţiştii constataseră că libertatea schimbase puţin datele problemei întrucât nu mai puteau controla fluxul de prostituate care veneau în Capitală. Mai grav era că multe minore intraseră în acest joc periculos, atrase de mirajul unor câştiguri rapide şi uşor de obţinut.

În Bucureşti, cele mai multe cazuri se aflau în lucru la Secţia 1, din Sectorul 1. Cauza "abundenţei" de prostituate pe raza acestei secţii se datora amplasării celor mai luxoase hoteluri ale oraşului aici: Intercontinental, Athene Palace, Bucureşti etc. Maiorul Paul Chiriac (şeful Secţiei 1) a declarat presei că poliţiştii săi aveau experienţă în combaterea acestui flagel încă de dinainte de Revoluţie, însă mai nou dispăruse orice jenă în practicarea prostituţiei. Majoritatea vânzătoarelor de plăceri erau persoane fără ocupaţie, unele absolvente de liceu, provenite din familii dezbinate. În Bucureşti, se împărţeau în două categorii - unele care lucrau organizat cu ajutorul proxeneţilor şi altele care prestau individual, de două-trei ori pe lună, pentru a-şi rotunji veniturile. Din datele poliţiei, prostituatele nu erau receptive la iniţiativele privind legalizarea bordelurilor, întrucât încadrarea într-o instituţie le-ar fi ajustat încasările.

În iulie 1990, fenomenul în