Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a retras înotătorul Răzvan Florea

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 iulie 2010 ·

În vârstă de 29 de ani, Răzvan Florea a spus adio sportului de performanţă. Răzvan a câştigat astăzi ultima cursă din carieră. Sursa: Agerpres

Răzvan Florea a decis să se retragă din activitate. În vârstă de 29 de ani, Răzvan Florea s-a numărat printre cei mai valoroşi înotători români din toate timpurile. Răzvan Florea a câştigat, printre altele, medalia de bronz în proba de 200 m spate la Jocurile Olimpice de la Atena, argintul în aceeaşi probă, la Campionatele Europene din 2004 şi bronzul la Europenele din 2006 şi din 2008.

"Le muţumesc tuturor"

Răzvan şi-a încheiat astăzi cariera începută la vârsta de 6 ani printr-o victorie, la 100 metri spate, la Campionatele Naţionale de nataţie care se desfăşoară în Complexul Naţional "Lia Manoliu".

"Le muţumesc tuturor celor care au venit alături de mine. Este un moment dificil şi frumos, dar părăsesc arena sportivă", a declarat Florea, care ieri s-a impus şi în proba de 200 metri.

La bazinul de la Complexul "Lia Manoliu" a fost organizată o festivitatea cu prilejul retragerii lui Răzvan Florea, la care au fost prezenţi Doina Melinte, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, Viorel Păunescu, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon modern, Arthur Hoffmann, secretarul general adjunct al COSR, Ilie Floroiu, preşedintele clubului Farul Constanţa, şi atleta Ionela Târlea.

Viorel Păunescu: "Unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România"

"Nu este un moment foarte fericit, însă sărbătorim încetarea activităţii de sportiv a lui Răzvan Florea, un sportiv care a atras atenţia asupra nataţiei masculine. Pleacă astăzi din activitatea de performanţă unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România", a afirmat Viorel Păunescu.

Doina Melinte s-a declarat convinsă că Florea va deveni un mare antrenor. "Răzvan a demonstrat că nataţia r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 49 minute
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum o ora
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum 35 minute
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Loteria Română anunță extrageri duble pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Premiile puse în joc

Ziare.com acum 47 minute
Loteria Română va organiza sâmbătă, 4 mai 2024, extrageri duble pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, pentru seria suplimentară fiind alocat un fond total de câştiguri, la categoria I, de 350.000 de lei. Potrivit companiei, l

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum 2 ore
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°