În Federalistul 47, James Madison scrie că „acumularea tuturor puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească în aceleaşi mâini, fie ale unuia, ale câtorva sau ale mai multora, fie ereditare, autonumite sau alese poate fi considerată în mod justificat ca fiind însăşi definţia tiraniei''. Desigur, putem noi să dăm oricâte citate din Madison, Montesquieu sau Lord Acton despre separaţia puterilor în stat că ei tot vor continua să distrugă statul de drept. Ceea ce se întâmplă astăzi în România este un atac sistematic împotriva instituţiilor libertăţii câştigate cu sânge în 1989.
Sistemul politic din România nu are la origini un contract social, un pact naţional fondator. Contractul originar al modernităţii româneşti - monarhia constituţională - a fost spulberat de cei 45 de ani de dictatură comunistă. Cel mai apropiat lucru pe care l-am avut de un asemenea pact fondator a fost Revoluţia din Decembrie 1989, semnat cu sângele celor peste 1000 de oameni care şi-au pierdut viaţa atunci. Or, ceea ce au cerut oamenii care s-au ridicat împotriva comunismului a fost înainte de orice, Libertate.
În numele acestei înţelegeri a moştenirii revoluţiei, un grup de tineri, care au văzut în preluarea controlului asupra tuturor instituţiilor statului de către FSN şi Ion Iliescu o ameninţare la adresa libertăţii proaspăt cucerite, au declanşat protestele din Piaţa Universităţii, strivite după aproape o lună de bâtele minerilor conduşi de ofiţeri de securitate şi procurori la cererea aceluiaşi Ion Iliescu.
Aceiaşi oameni au văzut în marşul minerilor lui Miron Cozma din ianuarie 1999 spre Bucureşti un atentat la adresa ordinii constituţionale şi a libertăţilor fundamentale pe care majoritatea părea dispusă să le arunce peste bord în numele „drepturilor sociale'' şi privilegiilor de clasă.
Aceiaşi oameni au văzut în guvernarea Adrian Năstase o încercare d