În cei 93 de ani scurşi de la naşterea „tovarăşului”, de multe adjective a fost stoarsă limba română, şi poate că va mai fi şi de-acum înainte, în efortul de-al caracteriza pe Nicolae Ceauşescu. Când de rău, când de mai bine, de „viaţa şi opera tovarăşului” s-a tras până la plictis. Cserey Ilona din satul Estelnic, judeţul Covasna, n-a ştiut mai nimic din toate câte s-au vorbit în timp despre el. A rămas surdă şi pentru linguşeli, şi pentru ocări, dar neclintită în convingerea-i că Ceauşescu „era un om cumsecade”. După 21 de ani de la moartea lui încep să apară şi mărturii ale unor oameni care şi-l amintesc într-o lumină precumpănitor pozitivă.

Cserey Ilona, Iluş Néni pentru cunoscuţi, a lucrat aproape cinci ani în casa pe-atunci tinerei perechi Nicolae şi Elena Ceauşescu. Faţă de ce lăsase în satul natal, la Bucureşti i s-a părut raiul de pământ: casă, masă, haine frumoase, pachete cu alimente pentru familia necăjită şi puţinii bani primiţi ca salariu erau mai mult decât putea visa. Şi Ceauşescu era mai tânăr, iar dacă unele lucruri vor fi anticipat persoana dificilă care avea să devină, tânăra Iluş nu a băgat de seamă. În ochii adolescentei venite din Ardeal, „domnul” unde-a slujit părea întruchiparea amabilităţii şi a generozităţii. Aşa i-a rămas în minte Ceauşescu până la capătul vieţii.

Gonită din sat de lipsuri, la Bucureşti toate i se păreau frumoase şi parcă mai simple decât la ea acasă. Urmările războiului şi mai cu seamă seceta din 1946 au mânat de prin satele lor mulţi tineri şi tinere, în căutare de lucru. În „era nouă” ce se promitea pe-atunci, multe s-au schimbat, dar altele-au rămas aidoma vremurilor hulite prin gazete. Bunăoară tradiţia slujnicei unguroaice pare a se fi perpetuat şi la noua „aristocraţie roşie”. Fetele din secuime găseau relativ uşor de lucru, în casele noilor „domni”. Aşa a ajuns în Capitală şi Iluş, pe-atunci