Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul are un Club al Pensionarilor

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 1 mai 2008 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a inaugurat, ieri, Clubul Pensionarilor din municipiul Braşov, acesta urmând să aibă sediul la Centrul Cultural Reduta. Consiliul Judeţean a alocat pentru înfiinţarea acestui club 100.000 de lei, din care au fost cheltuiţi doar aproximativ 90.000 de lei. „Am studiat mai multe locaţii din municipiu, dar în cele din urmă ne-am oprit asupra acesteia care poate găzdui peste 150 de oameni”, a explicat şeful executivului judeţean. Acesta a mai precizat şi că astfel de cluburi vor fi realizate în toate municipiile şi oraşele din judeţul Braşov. „Am găsit deja locaţiile în Săcele, Făgăraş şi Zărneşti. La Codlea încă nu am găsit o locaţie, dar vor urma Râşnovul şi Victoria”, a mai spus sursa citată.

Pensionarii din municipiu vor putea în acest club să socializeze cu „colegii de suferinţă”, să joace diverse jocuri şi să stea de vorbă într-o ambianţă plăcută. Clubul va fi deschis în fiecare zi, de la 10.00 la 20.00. De asemenea, o parte dintre ei s-au decis să ia lecţii de calculator, putând în acest mod să discute pe internet cu rudele aflate în străinătate. Totodată, au fost şi pensionari care au solicitat chiar să li se preda lecţii de limbi străine. „Orice ţară civilizată se ocupă de problemele copiilor, elevilor şi pensionarilor. Am inaugurat acest club pentru că vrem să facem parte din rândul ţărilor civilizate, mai ales că în ultimii ani veniturile noastre au crescut de câteva ori şi era normal să ne ocupăm şi de aceste probleme”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean. Pensionarii prezenţi ieri la eveniment au fost extrem de mulţumiţi că „cineva se ocupă şi de problemele noastre, după 18 ani de la Revoluţie”. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a inaugurat, ieri, Clubul Pensionarilor din municipiul Braşov, acesta urmând să aibă sediul la Centrul Cultural Reduta. Consiliu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°