Pentru unul pus să comenteze situaţia politică la zi, cel mai uşor ar fi să înfiereze. Pe Băsescu sau pe duşmanii acestuia. Să spună cât de bun este votul uninominal ori cât de rău şi de P entru unul pus să comenteze situaţia politică la zi, cel mai uşor ar fi să înfiereze. Pe Băsescu sau pe duşmanii acestuia. Să spună cât de bun este votul uninominal ori cât de rău şi de periculos este. În realitate, nu despre asta este vorba! Indiferent de tema referendumului, simplul apel la electorat, ca arbitru al actualului conflict politic, conţine o mare doză de pericol. Ideea referendumului poate fi seducătoare. Pare să rezolve situaţia printr-o lovitură de sabie. Preşedintele, care, fără îndoială, va câştiga orice referendum, în orice condiţii stabilite de lege, se va întoarce împotriva uneltitorilor, pe calul său alb, ca un salvator. Numai că ţările conduse de salvatori nu sunt neapărat fericite. În orice caz, nu mai fericite decât cele conduse de oameni normali. Oameni cu competenţele şi cu limitele lor, dar pe care îi poţi critica şi de care poţi râde. România europeană, slavă Domnului, s-a agăţat ca prin minune de ultimul tren al ultimului vagon al aderării. Are nevoie de oameni politici capabili să construiască proiecte şi să ridice în jurul lor parteneriate, şi nu de lideri seduşi de autoritarismul de tip răsăritean. O fi ea democraţia puterea poporului. Dar întoarcerea la popor a politicienilor care nu pot construi parteneriate nu-i deloc un semn al sănătăţii democraţiei. Mai degrabă este unul de criză. Adevărat este că această tendinţă periculoasă nu este decât pe jumătate rezultatul acţiunilor preşedintelui. Să privim şi în cealaltă parte. Vom găsi un parlament coborât până sub ultimul nivel admisibil al încrederii publice. O majoritate antiprezidenţială care a dat dovadă de ticăloşie atunci când a făcut praf legea Agenţiei de Integritate, protejându-şi ave