Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poluarea istorică, ignorată de autorităţi

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 decembrie 2008 ·

Ploieştiul stă pe un uriaş câmp îmbibat cu reziduuri petroliere provenite din poluările istorice ale celor patru rafinării care înconjoară oraşul, potrivit statisticilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova. Sursa: Marius Nica

„Dacă ar fi să facem un top al terenurilor poluate cu siguranţă că împrejurimile Ploieştiului ar ieşi pe primul loc. Zona rafinăriilor este intens poluată, fiind afectată inclusiv pânza freatică. Autorităţile locale trebuie să facă proiecte pentru că s-au deschis linii de finanţare europeană pentru aşa ceva. Ploieştiul ar putea realiza, de exemplu, depoluarea pe batalul din spatele Rafinăriei Vega“, spune Camelia Steliean, inspector- şef al APM Prahova.

„Din canalizarea de pe stradă iese apă cu ţiţei“

Până acum, autorităţile locale au ignorat această problemă. „Nu avem un proiect, din păcate, deşi este o mare necesitate“, spune Cozia Georgescu, director Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei Ploieşti.

Ploieştenii care locuiesc pe străzile din apropierea rafinăriilor s-au obişnuit cu poluarea. „Când plouă mai tare, din canalizarea de pe stradă iese apă cu ţiţei. Miroase a petrol destul de tare dimineaţa şi seara, dar nu avem ce face“, spune Elena Tomescu, care locuieşte pe Strada Poieniţ ei, la 200 de metri de poarta principală a rafinăriei Vega. Şi locuitorii cartierului Mihai Bravu, unde funcţionează rafinăria Petrotel Lukoil, resimt efectele poluării.

Pe de altă parte, autorităţile sanitare se mulţumesc să dea sfaturi. „În astfel de cazuri, recomandăm cetăţenilor să nu folosească apa nici măcar pentru animalele din gospodărie“, spune Florica Scărlătescu, reprezentantul Autorităţii de Sănătate Prahova. În urma verificărilor efectuate în judeţ, inspectorii ASP au constatat că nu doar Ploieştiul are pânza freatică afectată de poluare, ci şi alte localităţi, cum ar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 41 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°