Ce ne lipseste noua? Desigur, spiritul civic, educatia sociala, sentimentul de raspundere fata de spatiul public. As rezuma toate acestea sub un termen generic: demnitatea. Adjectivul "acomodant" inseamna caracter conciliant, indulgent, adaptant, ajustant, comod, conciliant, binevoitor, compliant, sociabil, suplu, convenabil, tolerant; semnifica disponibilitate pentru ceva, se refera chiar si la talentul de aranjor. Intr-un dictionar francez am gasit 26 de sinonime, toate utilizabile si in limba romana. Voi da aici insa o turnura psiho-sociologica acestui concept, insistind pe "capacitatea" individului de a tolera situatii dezagreabile, murdaria si mizeria din jur, un cimp social promiscuu. Ma refer, se intelege, la acomodarea grilei de evaluare a mediului inconjurator pina acolo unde individul ajunge sa considere normale sau macar suportabile valul de murdarie de care este inconjurat, neglijenta sociala si institutionala crasa, lipsa conditiilor elementare de civilizatie. Pina cind ajunge sa devina un acomodant si-si pierde simtul critic si stima de sine. Se balacareste si nu mai vede ce-i in jurul sau. Mi-a trezit aceste ginduri pesimiste un drum recent cu trenul spre Bucuresti. De-a lungul caii ferate, numai gunoaie, pungi si peturi. Presarate sau grupate in mormane, uitate sau organizate, chiar aranjate sistematic; un marcaj social al tolerantei noastre proverbiale. Cu cit te apropii de capitala, cu atit se accentueaza fenomenul. De acelasi "marcaj" sintem insotitI si pe soselele patriei, plus constructiile dezafectate, parasite, ruinate, dezmembrate, hartanite, furate. In spatele casei celor mai multi gospodari romani, aceleasi gunoaie, munti de hirburi, movile de mizerii; expuse, parca, intr-o intrecere socialista cu tema: cine suporta mai mult? Satele patriei sint invadate de plastic. Nu intimplator, si de crisme ordinare, care se numesc, majoritatea, baruri.