Vara ma poarta mereu cu gandul la regretatul Octavian Paler. Este anotimpul pe care l-a iubit cu nesat si caruia i-a inchinat eseuri intregi. Si de dorul celui dus in stele, ii recitesc cartile. Il redescopar altfel de fiecare data si-un soi de fericire, neatinsa altcumva, ma copleseste tamaduitor. Imi notez o idee, o expresie, franturi din tumultul sau scriitoricesc pentru a le savura in tihna. Melancolii pretomnatice.
De pilda, aflu din "Viata ca o corida' ca "dragostea e in principiu, prin nevoia ei de a darui, purificare de sine, dar poate fi si incercare de colonizare a celuilalt'. Abia acum ma lamuresc intru totul de ce cuplurile sfarsesc asa de urat la senectute. Si mai inteleg obsesia femeii neaose de a-si coloniza barbatul. Pai, din chiar biserica, de la slujba religioasa a nuntii, ea incearca sa-si calce sotul pe picior. Sa fie prima, ca nu cumva sa-l scape mai apoi de sub papuc. Sa-l tina in lesa si sa se mandreasca cu el oriunde are ocazia. Trofeul suprem, mijlocul fix din actele de stare civila. Grija ei nu este aceea de a-l iubi, de a i se darui cu generoasa tandrete, de a-i cuceri inima, de a-l seduce iarasi si iarasi. Dimpotriva, o vedem cum se incapataneaza sa si-l supuna, sa-l ia in proprietate, intru conservarea vetustei traditii. Zamislirea copilului este intaiul pas, a doua odrasla, zalogul definitiv. La batranete, colonizarea este deplina si dezgustatoare. Femeia – jandarm isi razbuna pe barbatul nestrunit de odinioara toate frustrarile-i inghitite de-a lungul casniciei. Nicio infidelitate a consoartei, nicio marlanie si ratacire nu scapa de bicisnica pedeapsa. Clipa scadentei este nemiloasa, prea multe indurarile si umilintele ca razbunarea sa nu fie si cruda. "Il vezi pe prapadit ? mi-a mancat tineretile, o bestie ! Acu' e la mana mea, nenorocitul !', mi-a marturisit candva o septuagenara cu ochii incercanati de ura. "Prapaditul' ii
