Accidentul aviatic petrecut sâmbătă pe aeroportul Moscova-Vnukovo a fost surprins de camera video a unui pasager dintr-o maşină care circula pe autostrada de lângă aeroport. Înregistrarea prezintă aterizarea forţată a aeronavei care s-a rupt în două şi a luat foc, bucăţi mari din ea ajungând chiar pe şoseaua de lângă Vnukovo.
Avionul companiei aeriene ruseşti Red Wings, care venea din Cehia, având la bord cei opt membri ai echipajului, a aterizat forţat pe aeroportul Vnukovo de lângă Moscova.
Aeronava Tu-204 s-a rupt în două şi a luat foc în urma impactului cu solul, bucăţi din aceasta ajungând pe autostrada care trece pe lângă aeroport. Incidentul aviatic s-a soldat cu moartea a patru persoane şi cu rănirea celorlaltor patru. Vigilenţa şoferilor care circulau pe autostradă a făcut ca accidentul să nu se soldeze cu mai multe decese.
Unul dintre pasagerii unei maşini care merge pe şosea a reuşit să surprindă cu camera video întregul accident aviatic, înregistrarea fiind postată pe internet.
Imaginile arată cum zboară prin aer bagaje şi resturi din aeronavă, cum acestea din urmă lovesc maşinile de pe carosabil, dar şi momentul impactului cu solul. Cabina piloţilor s-a desprins de restul avionul şi a fost distrusă aproape în întregime.
Aeroportul Moscova-Vnukovo a fost închis câteva ore, toate cursele fiind redirecţionate către aeroporturile Şeremetievo şi Domodedovo, informează Russia Today.
Cauzele accidentului nu au fost stabile pentru moment, a declarat Serviciul de presă al Aeroportului Vnukovo. Foto Un avion a aterizat forţat pe o autostradă din Moscova Un avion a ieşit, sâmbătă (29 decembrie), de pe pistă şi s-a rupt în timpul unei aterizări de urgenţă pe aeroportul Moscova-Vnukovo FOTO Reuters gallery-link
Vladimir Markin, purtătorul de cuvânt al Comitetului rus de Anchetă, a anunţat că sunt luate în calcul to