Trei tineri au fost reţinuţi duminică dimineaţa, după ce au cerut bani conducerii MedLife ca să nu publice pe internet informaţii confidenţiale. Liderul şantajiştilor lucra la o firmă de IT aflată în contract cu unitatea medicală din Bucureşti. El a spart sistemul informatic şi a început să ameninţe conducerea companiei.
Informaţiile medicale şi personale ale mai multor pacienţi au fost cât pe ce să fie dezvăluite şi puse la dispoziţia oricui pe internet din cauza a trei persoane care au dorit să câştige, într-un mod necinstit, nişte bani. Şi nu este vorba de orice sumă, ci de cea mai mare înregistrată vreodată într-un caz de şantaj în România: 300.000 de euro. Cele trei persoane au fost reţinute în flagrant, în timp de primeau suma de bani solicitată de la conducerea clinici medicale MedLife, cea ameninţată de făptaşi.
Cum acţionau „hackerii"
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au declarat, ieri, că Alin Alexandru Alexandrescu (34 de ani), Ecaterina-Luminiţa Alexandrescu (30 de ani) şi Ciprian Andrei Necula (20 de ani) sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, acces fără drept la un sistem informatic, fraudă informatică şi şantaj. Ei au transferat neautorizat date dintr-un sistem informatic şi au perturbat fără drept funcţionarea unui sistem informatic. Procurorii de la Crimă Organizată au explicat şi cum acţionau cei trei, unul dintre ei fiind de altfel şi cel care conducea întreaga operaţiune: „Liderul grupării, Alin-Alexandru Alexandrescu, ar fi accesat, fără drept, adresele de e-mail utilizate de către persoane din conducerea clinicii, precum şi sistemul informatic al clinicii şi a copiat bazele de date ale aplicaţiei informatice de gestionare a datelor de stare civilă, tratamentelor medicale precum şi altor date confidenţiale ale pacienţilor".
De altf