Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul românesc ia cu asalt Europa

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 17 septembrie 2009 ·

Ediţia din acest an a celei de-a doua competiţie europeane inter-cluburi, cu noua denumire, Europa League, şi-a schimbat şi sistemul de desfăşurare. După două tururi preliminare şi a unui baraj s-au calificat în faza grupelor 72 de echipe repartizate în 12 grupe. Primele două clasate din grupe se califică în faza următoare a 16-zecimilor, unde se vor disputa partide duble, eliminatorii. Trei ţări au reuşit să califice în această fază câte patru echipe, Austria, Olanda şi România. De evoluţia acestor patru formaţii, şi a Unirii în grupele Ligi Campionilor, depinde viitoarea prezenţă a formaţiilor de club în Europa. Momentan, România candidează cu şanse mari la ocuparea locului VI, care să ne permită să trimitem două formaţii în grupele Ligi şi o a treia în preliminarii.

În prima etapă de astăzi, două formaţii româneşti vor evolua pe teren propriu, iar celelalte două în deplasare. Cea mai grea misiune o are formaţia timişană, care evoluează la Amsterdam, în compania unei formaţii, Ajax, aureolată cu trofee europene cucerite de-a lungul timpului. Dinamo poate repeta performanţa de la Liberec, de data aceasta în Austria, la Graz. Cea mai uşoară misiune o au steliştii care vor evolua în Ghencea, în compania formaţiei transnis-trene Sheriff Tiraspol, aflată în premieră în această fază a competiţiei. Şi clujenii se pot considera favoriţi, pentru că danezii de la Copenhaga nu sunt o formaţie de speriat. Până la această fază, cele 6 formaţii ro-mâneşti au susţinut în Europa 18 partide din care în 10 au câştigat, 5 au terminat la ega-litate şi au suferit 3 înfrângeri, reuşindu-se să se acumuleze o zestre de 2,83 puncte în clasamentul UEFA. Dacă până acum punc-tele au fost înjumătăţite, de acum înainte se vor acorda puncte întregi.

Steliştii vor cucerirea trofeului

Steaua Bucureşti - Sheriff Tiraspol (Pro TV, ora 22:00)

Diferenţa de valoare dintr

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 4 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 3 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 7 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 5 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°