Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Teodor Meleşcanu, nominalizat la conducerea SIE

Publicat in Romania Libera, luni 27 februarie 2012 · ·

Teodor Meleşcanu, senatorul liberal nominalizat de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe, a îndeplinit funcţiile de ministru de Externe (1992-1996) şi ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu.

Meleşcanu este diplomat şi jurist - în prezent este preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat.

A studiat la Facultatea de Drept din Bucureşti (1959-1964), iar apoi a făcut cursuri postuniversitare de Relaţii Internaţionale la Universitatea din Bucureşti (1964-1966).

După absolvirea acestor cursuri, s-a angajat la Ministerul de Externe în 1966, având mai multe funcţii diplomatice, inclusiv ce de ambasador. Între 1978 şi 1985 a fost secretar II la Misiunea Permanentă a României de pe lângă ONU. Între 1985 şi 1992 a avut mai multe funcţii în centrala MAE, după care a fost numit în funcţia de şef a diplomaţiei în guvernul Văcăroiu.

În 1996 a fost ales senator. A mai obţinut apoi două mandate în Senat, la alegerile din 2004 şi la cele din 2008.

Meleşcanu a format, împreună cu mai mulţi foşti membri ai PDSR, particul Alianţa pentru România, al cărui preşedinte a fost până în 2002, când formaţiunea a fuzionat cu PNL.

Pe lângă cariera politică şi cea diplomatică, Meleşcanu are şi o carieră didactică, predând Drept Internaţional Public, Securitate Europeană şi Principiile şi Practica Democraţiei la Universitatea din Bucureşti.

Potrivit declaraţiei de avere, Meleşcanu are două terenuri în judeţul Braşov şi două imobile în Bucureşti şi Chiajna, scrie Realitatea.net. În plus, Meleşcanu deţine trei maşini: un IMS din 1965, un ARO 244 şi un Audi A6. În plus e mare amator de ceasuri de lux de 15.000 de euro: un Rolex de 8.000, un Omega, de 1.500 de euro, un Vacheron et Constantin, de 3000 de euro şi un ceas Mont Blac de 2.000 de euro. În conturi, Meleşcanu are

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 48 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Concedierea echipei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice ameninţă să încetinească programul lui Biden de electrificare a autostrăzilor

Mediafax acum o ora
Anul trecut, administraţia Biden a anunţat un plan ambiţios de extindere a infrastructurii de încărcare a ţării şi de a susţine adoptarea vehiculelor electrice. În cadrul programului National Electric Vehicle Infrastructure (NEVI), guvernul alocă 5

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°