Cristian Diaconescu avea dreptate atunci cand atragea atentia asupra indiferentei totale cu care romanii au tratat implinirea a cinci ani de la integrarea in UE. Intr-adevar, in tara unde televiziunile marcheaza fastuos orice aniversare sau comemorare, uneori a unor evenimente minore, ignorarea acestui moment pare paradoxala. Ea ascunde, de fapt, o dezamagire. Pana la urma ce ne-au adus 5 ani de UE?
Romanii au fost poate cei mai convinsi euroentuziasti. In toate sondajele, procentul celor care doreau integrarea europeana se apropia de unanimitate. Explicatia tinea oarecum de o iluzie, aceea a cainelui cu covrigul in coada. Cei mai multi dintre romani sperau ca integrarea sa aduca brusc prosperitate si valuri de bani care sa se pravaleasca peste noi.
Si dupa cinci ani, constatam ca nu e deloc asa. Am cotizat la bugetul european mai multi bani decat au venit de la Bruxelles. In spatiul Schengen nu am fost inca admisi. Romanii, desi teoretic liberi sa lucreze oriunde in UE, au totusi de infruntat tot felul de restrictii, acum inclusiv in tari intial prietenoase, precum Spania, dar greu lovite de criza.
In schimb, au aparut tot felul de reguli noi, prezentate ca impuse de la Bruxelles, unele foarte impovaratoare sau enervante. Tineti minte infinitul scandal al branzei vandute in piete sau fibrilatiile provocate de zvonul ca priveghiul ar fi interzis. Si atunci, cum sa nu privim cu raceala implinirea a cinci ani de la un eveniment care nu ne-a adus ce am sperat?
Nu ne-a adus pentru ca nu am stiut sa luam. Mai precis, acesti cinci ani de la eurointegrare au dat masura incompetentei si a coruptiei noastre. Am fost contributor net la bugetul european pentru ca pana acum nu am fost in stare sa absorbim nici macar 4% din fondurile europene puse la dispozitia noastra. Un procent jalnic, sub cel al Bulgariei, si la o distanta astra
