Privatizările eşuate, dezinteresul şi tunurile imobiliare au dus la dispariţia marilor uzine româneşti . Secţiunea „Dosar“ din această săptămână analizează soarta marilor fabrici falimentare dintre România, văzută prin ochii celor care au lucrat în ele de la prosperitate şi până la distrugere.
„Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine". Aşa suna unul din sloganurile din „Epoca de Aur". Mai mult decât atât, cine avea în familie muncitori avea origine sănătoasă.Anul 1989 a găsit industria românească în pragul falimentului. Marile uzine trebuiau retehnologizate încă din perioada lui Ceauşescu. O parte dintre marile fabrici au fost „cârpite" şi aveau comenzi de export în fostele state comuniste.
FOTOGALERIE: Cum au fost puse la pământ „turnurile gemene” din Hunedoara, ultimele simboluri ale măreţiei combinatului
FOTOGALERIE: EXCLUSIV Imagini inedite cu Nicolae Ceauşescu, salvate dintr-o clădire părăsită a combinatului din Hunedoara
După '90, situaţia s-a schimbat, iar unele contracte au mers din inerţie. Statul s-a trezit brusc cu un cartof fierbinte în mână: industria, pe butuci. Multe dintre procedurile de producţie erau depăşite. În timp ce în Occident liniile de producţie erau informatizate, la noi se lucra cu dalta şi cu ciocanul. Soluţia era privatizarea.
Citiţi şi:
Combinatul siderurgic din Călăraşi, transformat în coşmar
Fabrica de biciclete a murit,bombele au rămas
Colos industrial anihilat de capitalism
Din fabrica săpunului „Cheia" n-a mai rămas nici măcar o caramidă
Privatizări eşuate
Încă de la jumătatea anilor '90 s-a pus problema vânzării fabricilor neprofitabile. S-au făcut privatizări pe sume derizorii, iar noii cumpărători, chiar dacă au promis că v