Direcţia Generală a Finanţelor Publice aminteşte contribuabililor braşoveni că termenul de depunere a formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România” s-a modificat, fiind 25 mai şi nu 15 mai ca în anii trecuţi.
Declaraţia 200 se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2011, individual sau într-o formă de asociere, venituri determinate în sistem real din activităţi independente (activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală), închirieri, inclusiv în scop turistic, arendă; activităţi agricole, precum şi venituri din transferuri de titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, sau din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract şi orice alte operaţiuni de acest gen.
Declaraţia 200 se completează în cazul în care au intervenit modificări ale clauzelor contractuale şi de persoanele fizice care au realizat în anul 2011 venituri din închirieri în lei cu mai puţin de 5 contracte de închiriere si care nu au optat pentru determinarea în sistem real.
Contribuabilii care au obligaţia depunerii declaraţiei 200 pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând pâna la 2% din impozitul datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.
Această posibilitate o au şi contribuabilii care nu au obligaţia depunerii Declaraţiei 200 - activităţi impozitate la normă (activităţi independente, activităţi agricole şi închirieri în scop turistic), venituri cu opţiune de impozitare, activităţi pentru care nu s-a optat pentru impozitare în sistem real (închiriere în lei şi arendare), care vor completa numai punctul III din Declaraţia 200.
Formularul 200 se poate depune on-line, la ghişeu sau prin poştă. În cazul depunerii la ghişe