Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (13)
27 august 1986, pe drumul Cluj-Ciucea-Oradea-Băile Felix -La cererea lui Adrian Păunescu, Nicolae Ceauşescu a scos „Doina” lui Eminescu de sub interdicţia stalinistă
De dor de Cenaclu, ascultăm câteva casete. Dăm peste câteva înregistrări din concertele în care A.P. a recitat „Doina” de Mihai Eminescu. A fost primul (şi singurul) intelectual român care a recitat constant, în public, poezia lui Eminescu (interzisă după 1944 cu desăvârşire). Şi nu o zi-două, ci seară de seară, începând din 13 noiembrie 1984 până la ultima manifestare a Cenaclului „Flacăra”, din 15 iunie 1985, la Ploieşti.
E adevărat că tata i-a cerut lui Nicolae Ceauşescu încă din 1968 permisiunea să spună capodopera Poetului Naţional, dar şeful statului nu a dat aprobarea decât zece ani mai târziu. Atunci, în 13 noiembrie 1984, tata a plecat din turneul Cenaclului, către Bucureşti, să avertizeze conducerea ţării că un grup de maghiari intenţionează să lanseze o proclamaţie de autonomie a Transilvaniei. Agenţiile de presă erau pregătite, Ardealul era sortit unui scandal internaţional fără precedent, pentru că respectivii scriitori maghiari nu erau – cum am mai spus – nişte cetăţeni oarecare, ci făceau parte din structuri oficiale ale CC al PCR şi ale republicii române.
Atacul la adresa statului român s-a dezamorsat. Proclamaţia nu s-a dat. Câţiva oficiali din rândurile Securităţii şi din conducerea teritorială l-au rugat pe tata să nu insiste prea mult în faţa lui Nicolae Ceauşescu asupra surselor, absolut personale, prin care A.P. a primit informaţia (o artistă unguroaică), pentru că preşedintele s-ar supăra, sesizând că Securitatea nu şi-a făcut datoria, şi a fost nevoie ca un poet, prin mijloace proprii, chiar intime, să se informeze şi să evite un gest catastrofal, îndreptat împotriva României. Eviden
