Durerea-n fund a lui Emil Constantinescu
Deloc nu ne lasa ziarele sa-l uitam pe Emil Constantinescu. Acum, poftim, suntem anuntati ca, celui ce s-a crezut un timp presedintele Romaniei, i s-au taiat 30 de centimetri din intestinul prin care comunicam cu buda.
Ce ironie! Sa se intervina cu bisturiul precis in locul unde te-a durut constant de soarta tarii. Tare ma tem insa ca purtatorul de barbison s-a operat fara motiv, doar ca o revolta disperata la condamnarea pe care a primit-o, din partea poporului, la "anonimat greu".
Parca n-a facut la fel si-acum trei ani, cand ne-a pedepsit cu patru volume de panseuri si amintiri prezidentiale, volume in care a polemizat, printre altele, si cu faimoasa unghie de la degetu' mic al altui mare om de litere, fostul premier Radu Vasile?
Multa minte mai au si presedintii astia!
Decat sa se fi straduit pe hartie, nu era mai comod sa-i fi spus premierului, de la obraz, la vremea respectiva:
- Taie-ti, bre, unghioiul ala, c-o zice opinia publica mondiala ca suntem o natie de toparlani!
Cand si-a lansat cele patru damigene cu amintiri, Constantinescu ne-a adus la cunostinta ca "va continua sa lupte impotriva coruptiei, minciunii si altor flageluri din societatea romaneasca"
Bine spus, prost gandit! Caci, pentru a continua sa lupte, ar trebui sa fi luptat vreodata.
Durerea-n fund a lui Emil Constantinescu
Deloc nu ne lasa ziarele sa-l uitam pe Emil Constantinescu. Acum, poftim, suntem anuntati ca, celui ce s-a crezut un timp presedintele Romaniei, i s-au taiat 30 de centimetri din intestinul prin care comunicam cu buda.
Ce ironie! Sa se intervina cu bisturiul precis in locul unde te-a durut constant de soarta tarii. Tare ma tem insa ca purtatorul de barbison s-a operat fara motiv, doar ca o revolta disperata la condamnarea pe care a primit-o, din part