Trecutul, adică istoria stratificată a războiului rece, respectiv a încercărilor mai degrabă nereuşite din ultimele două decenii de a-i depăşi schemele, tensiunile şi mizele tradiţionale, are o candidatură cît se poate de solidă. Dacă vrea cineva să înţeleagă de ce Statele Unite ale Americii s-au hotărît, într-un tîrziu, să treacă în văzul lumii şi dintr-o postură ofensivă pragul implicării militare, directe, în Siria, atunci trebuie neapărat să reviziteze "muzeul războiului rece", mai precis, sălile dedicate confruntării dintre "Est şi Vest" din Orientul Mijlociu. Aici se relevă, în toată complexitatea sa, rolul jucat de Siria, unul dintre cei mai importanţi pioni ai influenţei sovietice, respectiv ai Rusiei, în regiune. Locul de prim-plan al Siriei decurge atît din implicarea sa directă în confruntările armate şi, ulterior, contenciosul cu Israelul privind Înălţimile Golan, cît şi din controlul direct exercitat de Damasc asupra liniilor principale de manevră în războiul neconvenţional întreţinut prin intermediul Hezbollah. Din acest punct de vedere, regimurile "al-Assad" au purtat fără reţinere steagul luptei armate directe împotriva Israelului, ca parte a eforturilor pentru restructurarea poziţiilor de putere din zonă, create odată cu apariţia şi recunoaşterea internaţională, oficială, a statului Israel, respectiv odată cu aşezarea fermă a acestuia sub umbrela de securitate a SUA. Desigur, Siria joacă un rol esenţial şi în războiul de pe "frontul nevăzut", fiind placă turnantă pentru numeroase acţiuni de spionaj şi influenţare neconvenţională a dinamicii politice din zonă şi, în acelaşi timp, "teritoriu privilegiat" (safe haven) pentru pregătirea acestor acţiuni, respectiv pentru retragerea în siguranţă în faza post-atac. Odată cu declanşarea operaţiunilor şi a mişcărilor politico-militare denumite convenţional "Primăvara arabă" şi, mai ales, după căderea regimulu