Preşedintele rus, unul dintre principalii aliaţi ai regimului sirian, a lansat duminică un avertisment cu privire la furnizarea de armament către forţele rebele siriene.
„Noi nu încălcăm nicio regulă sau normă“ prin livrarea de armament către regimul sirian al lui Bashar al-Assad şi „lansăm un apel la adresa tuturor partenerilor noştri să acţioneze în acelaşi fel“, a declarat Putin, citat de CNN şi France Presse.
Comentariile liderului de la Kremlin indică faptul că Rusia dezaprobă planul Statelor Unite de a acorda mai mult sprijin rebelilor, aceste declaraţii fiind făcute cu numai o zi înaintea întâlnirii lui Putin cu Obama, la discuţiile de la summit-ul G8.
„Cred că nu veţi nega faptul că nu ar trebui să îi sprijinim pe cei care îşi ucid duşmanii şi le mănâncă organele. Vreţi să sprijiniţi astfel de oameni? Vreţi să le furnizaţi armament acestor oameni?“ a întrebat Putin, în cadrul unei conferinţe de presă care a succedat întâlnirea sa cu premierul britanic David Cameron.
În declaraţiile sale, preşedintele rus a făcut referire la un videoclip care a apărut în mediul online în luna mai şi care a generat furie şi critici aspre. Postat de un grup loial preşedintelui al-Assad, clipul a ridicat semne de întrebare cu privire la credibilitatea rebelilor, în ciuda faptului că acţiunile Guvernului erau condamnate în lumea întreagă.
„Dacă discutăm calm, într-o manieră specifică întâlnirilor de afaceri, lăsaţi-mă să vă atrag atenţia asupra unui lucru: faptul că Rusia livrează armament Guvernului sirian se încadrează în normele trasate de legile internaţionale“, a mai spus el. „Nu încălcăm nicio regulă şi putem să le cerem partenerilor noştri să acţioneze în acelaşi mod“.
Potrivit CNN, se preconizează că, în discuţiile preşedintelui Obama cu Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă va susţine rebelii, mai mulţi oficiali de la Washington decla