Bilanţul provizoriu al atentatelor comise joi în Irak a ajuns la 67 de morţi, conform unor surse medicale şi din cadrul serviciilor de securitate, citate de AFP, potrivit Mediafax.
Zeci de atentate au avut loc joi în Bagdad, iar un post de control militar din Mosul a fost vizat de focuri de armă.
În total, în capitala Irakului au fost ucise 60 de persoane, iar alte 183 au fost rănite, conform unui purtător de cuvânt al armatei, Ziad Tariq.
Alte cinci persoane au fost ucise în oraşul Baaquba, iar doi militari au fost împuşcaţi mortal în atacul de la Mosul.
Violenţele din Irak intervin în contextul în care Statele Unite retrag toţii militarii americani de pe teritoriul irakian până la sfârşitul acestui an.