Mai sunt unii care incearca sa ne convinga ca a existat un frumos, nobil generos, ideal comunist, ca atrocitatile nu au decurs din ideologia marxist-leninista, ci din deturnarea si desfigurarea acesteia de catre diversi dictatori psihopati. Ar fi vorba de anomalii, de "regretabile devieri", de paranoia individuala, nu de consecintele logice ale unor postulate himerice. Este vorba de vechea, extenuata poveste a oualor sparte pentru a gati omleta perfecta, ori a aschiilor care sar inevitabil atunci cand sunt taiati copacii. De care omleta, a spus-o cred primul Panait Istrati, nu s-a bucurat nimeni (ideea reapare la Isaiah Berlin in cartea The Crooked Timber of Humanity, cand scria ca stim ca s-au spart milioane de oua, dar nimeni nu a gustat vreodata omleta).
O noua carte despre “Marele Salt” maoist (1958-1962) si “comunele populare”, recenzata in recentul numar al revistei New York Review of Books, da cifra mortilor provocati de acea obsesie ideologica a lui Mao si a camarazilor sai: minimum 30 de milioane, dar cel mai probabil peste 40 de milioane de morti (v. Roderick Macfarquhar, “China–The Worst Man-made Catastrophe Ever”, NYRB, February 10, 2011, pp. 26-28, recenzie-eseu despre cartea lui Frank Dikotter, Mao's Great Famine: The History of China's Most Devastating Catastrophe, 1958-1962, Walker, 2010). Notez aceste cifre si imi tremura degetele. Nu este vorba nicicum de o vreo exagerare propagandistica. Autorul, un distins cercetator asociat cu prestigioasa London School of Oriental and African Studies, actualemente profesor la Universitatea din Hong Kong, a studiat documente, arhive multa vreme inaccesibile din China comunista (inclusiv la Canton, Wuhan si Nanjing), marturii, scrisori, jurnale, a coroborat aceste informatii de o maniera cat se poate de riguroasa. Concluziile sale sunt zdrobitoare. Imi amintesc, scriind aceste randuri, de un un articol