Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iuliu Mureşan: "Străinii ştiu de noi, nu de primar sau de varza à la Cluj"

Publicat in Libertatea, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Preşedintele lui CFR, Iuliu Mureşan, nu se bucură dacă Rapid şi Dinamo vor dispărea şi cere măsuri legislative pentru a stimula sportul Preşedintele lui CFR, Iuliu Mureşan, nu se bucură dacă Rapid şi Dinamo vor dispărea şi cere măsuri legislative pentru a stimula sportul

Iuliu Mureşan (58 de ani), preşedintele lui CFR Cluj, cere din partea autorităţilor protecţie fiscală pentru fotbalul românesc, despre care spune că este unul dintre puţinele domenii care fac cinste României peste hotare.

“Fotbalul românesc se găseşte într-o situaţie dificilă, pentru că multe echipe vor intra în insolvenţă şi în faliment, iar nivelul fotbalului va scădea mult, ca în orice domeniu subfinanţat. Chiar nu ne-am bucura ca Rapid sau Dinamo să se desfiinţeze ori să retrogradeze, pentru că sunt echipe puternice şi jucând împotriva lor creştem şi noi în valoare. Un campionat cu doar două echipe care se bat pentru titlu an de an nu are nici un farmec”, mărturiseşte preşedintele clujenilor. Iuliu Mureşan explică de ce echipa pe care o conduce nu a intrat în colaps financiar.

“Noi am avut noroc că am câştigat bani mulţi din cele trei calificări în grupele Ligii Campionilor. Nici nu ne-am întins mai mult decât ne-a fost plapuma. Am cheltuit după ce am fost siguri că avem sumele necesare. Poate nu ştiţi, dar CFR Cluj e unul dintre cei mai mari contribuabili din România la bugetul de stat. Din această cauză lucrăm cu ANAF din Bucureşti, nu cu cea din Cluj. Nu avem datorii de nici un fel, dar e tot mai greu să te descurci, pentru că şi cluburile din străinătate nu prea mai transferă pe bani mulţi, legitimează des jucători liberi sau întârzie plăţile”, spune “Muri”.

“Doctorul” crede că Guvernul trebuie să ia rapid măsuri legislative pentru a stimula sportul: “Nu cei care cerşesc sau comit infracţiuni în străinătate ne fac cinste, ci echipele de fotbal care joacă în cupele europene

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 22 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 30 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 34 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 18 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°