Inspiratia, vorbirea in bobote, acea nehotarare in privinta intelesului, acel spatiu divin care apropie lucrurile fara sa le lege fedeles, face ca volumul debutantei* sa fie unul plin de promisiuni intemeiate, ba chiar de realizari certe.
Tonul Inalt, sugestiile profunde, sintagmele taioase si plutitoare deschid calea spre emotie si spre viziune personala. Primejdios har, acela al cuvintelor ce trec prin tine ca printr-un medium in transa. Cu cat mesajele sunt mai sofisticate, mai baroce, cu atat veghea ulterioara a poetului trebuie sa fie mai accentuata. Se cer nu corecturi, nu reformulari (acestea ar strica totul!), ci fine eludari menite a distruge procedeele prea evidente (dichotomia repetata, mania antropomorfului etc.) si a face respirabil un areal dens in care totul se amalgameaza: semnificat-semnificant, plin-gol, ganga-metal pretios.
Asadar, un itinerar nehotarat jalonat doar de incapatanata, mirifica facultate de a pleca, pe care poeta o poseda in zilele ei cele mai bune. In zilele mai proaste, ea si ajunge undeva, cu alte cuvinte semnifica prea apasat, uzeaza de rime si subintelesuri comune, coboara in pamflet, face glumite cu ursi (sora bolnava de inima, tatal bolnav de fatalitate, teddy-bear detergent inverzit calatorind spre o tara subdezvoltata etc.).
Pentru cel ce are plecarea si departarea in sange, apropierile prea mari de orice presupusa tinta sunt periculoase. Inteleg ca e greu sa traiesti numai din plecari, numai din investigatii si bulversari, numai din amintiri proiectate inainte-ti, insa harta imaginarului, a launtricului nu trebuie niciodata tradata daca intr-adevar simti in tine "a saptea dimineata a lumii".
Poetului inspirat i se cer mai multe decat celui rutinier. Temperatura inspiratiei, noutatea clipei si-a eternitatii, perfida bucurie de-a gusta faguri de-a dreptul din creier (Harta), calda disparitate a
