Suicidal Tendencies Am uitat cum era atunci când lucrurile veneau natural, când nu ma gândeam la o continuare reala a lor. Când ma trezeam bucuroasa si in jurul meu lumea se desavârsea ca un prompter intesat cu vesti bune. Din Adi ramân cu senzatia de alunecare, de neimplinire, cu dorintele in alerta. Când nu e vorba de el, este vorba de Aurel, când nu e vorba de Aurel, e vorba de Tudor si de toate personajele care au crescut in imaginatia mea ca niste poze puse sub lupa. - Vrei sa-ti bei mâine dimineata cafeaua cu mine? - He he, as vrea dar plec din Bucuresti. Next week? Simt nevoia de o imbratisare, sa ma afund in tot carnalul din imaginatia care se simte exacerbata, urâta, mare, invinuitoare. Nu am inteles niciodata de ce trebuie sa astept ca omul de lânga mine sa faca primii pasi. De ce eternul joc de-a soarecele si pisica al seductiei se rasfrânge asupra emotiilor. Barierele pe care le consolidam de fiecare data pentru a ne proteja de esecuri, de banalitati, de un final deschis. In urma mea ramâne imaginea lui Tudor intins pe caldarâm, a lui Adi sarutându-i pielea lichefiata si hainele de o sobrietate inumana. Nu pot sa-l las sa ma ia si pe mine cu el. Mama imi asaza capul mic de vietate ranita la ea in poala, ma mângâie pe cap cum n-a facut-o niciodata in copilarie. Imi spune sa ma hotarasc cât vreau sa prelungesc starea asta. Pe cine aleg, pe mine sau pe el. Din caldura cuibului in care intru ca o nestiutoare, cuvintele ei ma hranesc, ma obliga sa aleg partea mea buna si sa ma apar. Instinctele cele mai egoiste si primare ies la suprafata, ma voi alege pe mine. Ma retrag din acest sotron cu figuri promiscue ale mortii, ies din cerc si iau prima inghititura de aer proaspat. Când nu mai pot continua nimic in viata reala, visez mult. Imi visez adolescenta care e ca un leagan unde zac toate figurile dominatoare ale barbatilor. Ei mi-au schimbat traseul lin a